Cristi Minculescu
Când spui CRISTI MINCULESCU (voce), VALTER POPA (chitară) şi DORU BOROBEICĂ (bass), ai în față întreaga istorie a rock-ului românesc, ai în față pe trei dintre cei mai iubiți artişti români, fără să aibă nevoie de vreo altă prezentare. Lor li s-a alăturat în 2017 providențial, Mihai Dumitrescu, la tobe. E suficient să auzi Floare de Iris, Strada ta, Baby, Somn bizar și începi deja să fredonezi aceste melodii ce ne-au fost tuturor imn și care vor continua sa fie auzite doar din vocile, corzile și emoțiile celor ce le-au compus.
Cristi Minculescu, Valter& Boro sunt cei care fac ca spiritul “Iris” să existe, indiferent de numele pe care îl poartă. Oricând Cristi Minculescu, Valter& Boro urcă pe scenă, mii de voci pornesc în public la unison, pentru că repertoriul lor este patrimoniu național al rock-ului românesc, coloana sonoră a amintirilor pentru 3 generații de fani.
Trupa “Cristi Minculescu, Valter& Boro” începe în forță anul 2019, animată de un sfârșit de 2018 încununat de o victorie importantă în drumul spre redobândirea numelui “Iris” și perspectiva palpabilă a faptului că dreptatea este pe cale de a fi făcută. Tot anul acesta, Cristi Minculescu aniversează 40 de ani de carieră, dar și 60 de ani de viață, cifre rotunde pe care le serbează, cum altfel, decât concert de concert, alături de publicul căruia îi datorează totul, după cum însuși declară.